Data: Duminică, 11 mai, ora 11:00.
Locație: Centrul de Studii Europene, sala i.1
„Unitate în diversitate” nu este doar un motto european, ci o realitate ancorată în respectul pentru unicitatea fiecăruia dintre noi. Ea
presupune deschidere, respect reciproc și dorința sinceră de a învăța unii de la alții. Cultura și creativitatea fac posibile aceste întâlniri – ne
ajută să exprimăm ce avem unic și, în același timp, să construim împreună, din diferențe, o legătură mai profundă.
În cadrul Săptămânii Europene la UAIC, vă invităm să descoperiți valențele expresiei artistice într-un atelier de pictură în acuarelă, care își
propune să aducă împreună tradiția și creativitatea personală.
Vom picta bujorul – floare de sezon, simbol național și expresie a
identității, a frumuseții și a diversității care ne apropie.
Atelierul este deschis tuturor, indiferent de nivelul de experiență în
pictură, și oferă un cadru cordial și creativ pentru dialog prin culoare.
Participarea este posibilă doar prin înscriere în avans și confirmarea
alocării locului din partea organizatorilor.
Profesor: Sorin Mazilu
Firul narativ al atelierului
1. Aspecte introductive – cultura și creativitatea în Uniunea Europeană
Rolul culturii în consolidarea identității europene și în promovarea
coeziunii.
Creativitatea ca resursă pentru dialog, incluziune și inovare.
„Unitate în diversitate” ca principiu viu, trăit prin artă și exprimare
liberă.
2. Expresia artistică – un limbaj universal
Arta ca formă de comunicare dincolo de cuvinte.
Puterea imaginilor și a culorii de a crea conexiuni între oameni și
culturi.
3. Acuarela – o poveste a prieteniei și blândeții
Scurt istoric al acuarelei: din Orientul antic până în Europa Renașterii.
Folosirea acuarelei de artiști europeni ca mijloc de observație, documentare și expresie.
Colaborarea și schimbul între culturi în evoluția acestei tehnici.
4. Bujorul – simbol și punte între tradiții
Semnificații culturale ale bujorului în România și în alte țări europene.
Exercițiu practic – pictarea unui bujor în acuarelă
Atelierul este gândit ca o experiență (re)creativă, iar aspectele teoretice vor fi împărtășite în mod natural, în timpul exercițiului pictural.
Pentru înscriere și detalii legate de atelier (materialele necesare, etc.), vă rugăm să completați formularul de participare:
https://forms.gle/b1XLf9qFSCadGNsLA
Înscrierile sunt deschise până pe 9 mai (inclusiv), în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!
Atelier de pictură
Unitate prin diversitate. Un dialog artistic între tradiție și expresie